În aprilie am fost în city brake-ul anual împreună cu gașca în capitala elenă. Aventura a durat 3 zile și 3 nopți. Ultima zi nu o pun la socoteală pentru că am stat pe drumuri.
Am crescut în ani, gândire, experiență și de câteva primăveri încoace, călătoritul a devenit tot mai accesibil și ușor pentru mine și grupul meu de prieteni. Nu a fost intenția dar încet, încet devine o tradiție ca în fiecare an să plecăm pentru câteva nopți undeva, la iefteneală dacă se poate. Probabil călătoritul era accesibil și înainte dar nu ne încumetam noi la distanțe așa de mari de casă. Era teama de necunoscut probabil, sau părea o bătaie de cap prea mare și ne mulțumeam cu destinațiile de la noi din țara. Acum o călătorie în Australia spre exemplu, mi se pare sf pentru că e atât de departe și atât de scump dar sigur în timp o să ajungem și acolo. Deocamdată ne mulțumim cu vecinii noștri europeni și încercăm să îi vizităm pe rând. Câștigătoarea din această primăvară a fost Atena, la un vot distanță de Berlin.
Uite câteva notițe și din Atena:
Ce îmi amintesc din excursie
Grecia mi se pare o țară minunată, am mai vizitat-o anul trecut de 2 ori dar doar în Thassos. (Vezi aici cum a fost) După un zbor scurt și fără probleme cu Ryanair am ajuns pe aeroportul din Atena. De acolo cu metroul am făcut cam 45 de min până în stația de lângă hotel. De acolo și până la hotel au mai fost 10 min de mers pe jos.
Primul lucru care mi-a atras atenția au fost clădirile de toate tipurile, înghesuite și pline de grafiti, probabil o dovadă a diversității culturale, a trecerii timpului și a crizei financiare recente care a lăsat Grecia în pragul falimentului.
Ziua 1
Ajunși la hotelul Athens Choice, ne-am cazat și infometați, am mers la cel mai apropiat restaurant recomandat de Trip Advisor. A fost o alegere excelentă. Am mâncat bine cu doar 10 euro, un miracol pentru buzunarul meu după ce anul trecut suferea la fiecare masă în Milano.
Fără să pierdem timp, ne-am pus pe vizitat, asta după ce ne-am uitat timp de 2 min la un boschetar cum lovea cu o piatră într-un stâlp. Am văzut cât am putut fără să intrăm în vreun sit arheologic, pentru că ele închideau destul de devreme. Plimbarea deși ostenitoare ne-a prins bine și ne-am făcut itinerariul pentru ziua următoare.
Ziua 2
Conform telefonului lui Porto, am făcut vreo 22 de km la pas prin oraș pe toată durata zilei. Am văzut cele mai importante pietre, Pană are în articolul lui lista. Pentru mine a fost și o chestie spirituală. Pasionat de mic de Legendele Olimpului, Age of Mythology, filmele cu Grecia antică, am apucat să văd și să ating locurile care au inspirat acele povești. M-am simțit dezamăgit într-un fel pentru că nu a mai rămas nimic din multe temple. Au farmecul lor ruinele, dar te simți amăgit că nu ai cum să vezi cum arăta înainte decât prin niște randari 3D de pe net.
Oricum ar fi, am rămas impresionat de tot ce am văzut mai ales la Acropole. În rest, orașul este cam împuțit. Poate fi un cuvânt dur, dar cam așa este, cel puțin cartierul unde am stat, mirosea puternic a deșeuri umane. Nu generalizez, dar înafară de zonele turistice Atena este un oraș înghesuit, te simți claustrofob, sufocat și înghițit de clădiri.
Ziua 3
A fost mai lejer în ultima zi, am vizitat portul și ce nu reușisem să tăiem de pe listă din ziua 2. Ne-am relaxat mai mult cu picioarele în apa, cu fructe de mare la o terasă cu vedere la Acropole și înghețată cu muuulte calorii. Am terminat vizitatul cu o bere la hotel și cu planuri făcute pe jumătate beți de oboseală pentru următoarele expediții din Europa.
Concluzie
Nu am avut niciun incident neplăcut în Atena, poate doar o mică țeapă la un restaurant, dar a fost prea nesemnificativ incidentul încât să îmi strice părerea generală despre excursie. M-am destins, a fost obositor fizic dar revitalizant spiritual. Mă bucur că am văzut și capitala Greciei, dar mă îndoiesc că o să mă mai întorc. Am vizitat mai tot ce era de văzut și la câte bijuterii de insule are Grecia, Atena aș pune-o pe la finalul listei de lucruri de revăzut. Îți laș filmulețul care surprinde tot ce am făcut:
Ce zici?