Trăim într-o vreme unde brandurile apar pe bandă rulantă, este o junglă unde cei mari și puternici îi mănâncă rapid pe cei mai mici și neajutorați. Dar cum o spunea și un personaj din House of Cards, aparențele sunt totul. Esența unui brand, toate valorile și simbolistica acestuia se află într-un singur element. Lumea îi spune logo.
Minimalismul este moda, adaptabilitatea este trendul sexy la care toți designerii au o erecție neuronală mai ales când mai puțin devine mai mult.
Cum adică logo responsive?
Deja este standard pentru un site să fie responsive, adică să se poată plia vizual și să ofere aceeași experiență pe orice tip de dispozitiv. Același lucru ar trebui să fie valabil și pentru un logo. Adaptabilitatea la orice tip de design ar trebui să urmeze aceleași principii ca și un site.
Ideea de un logo flexibil este încă o idioțenie pentru diverse manuale de identitate cu multe pagini de „așa nu trebuie folosit logo-ul” și orice modificare este pedepsită cu decapitarea licenței de photoshop al unui designer.
Din fericire sunt branduri care își dau seama de necesitatea folosirii simbolului lor drag pe orice: de la un banner cât blocul la ecranul unui ceas deștept de pe mâna unui hipster.
Adaptarea unui logo la o lume responsive
Cu înmulțirea dispozitivelor mobile și apariția ecranelor digitale de toate dimensiunile, logo-ul trebuie să se adapteze dar să continuie să comunice mesajul brandului.
Ca acest concept de responsive să funcționeze, logo-ul deja făcut trebuie să aibe toate ingredientele pentru a reprezenta cu succes brandul. Doar așa va avea impact iar brand-ul va fi recunoscut pe orice dispozitiv sau material printat.
Uite câteva modalități prin care poți redimensiona logo-ul fără să își piardă din esența sau personalitate:
1. Gândește și aplică simplitatea
Cea mai mare problemă pentru un logo este supraîncărcarea cu detalii. Clienții de obicei simt nevoia să pună cât mai multă informație, culori, sau cuvinte în logo-ul lor.
Prea multe elemente face aproape imposibilă identificarea unui brand cu măcar unul din ele. Încercarea de a redimensiona astfel de logo-uri devine o muncă imposibilă.
Exemplu:
Logo-ul de la Olive Garden este un exemplu bun de paradox grafic. Este foarte apetisant, înțeleg mesajul, este destul de clar. Dar, dacă vreau să îl folosesc pe device-uri mai mici am o dilemă. Ce folosesc… doar fontul sau ramura de măslini? Dacă îl folosesc întreg va fi neinteligibil când îl redimensionez. Va fi o alegere dificilă să îl redimensionez fără să își piardă identitatea.
Tipul de grafică clar și simplu este noul standard pentru designerii care încearcă să creeze ceva durabil, ușor de folosit, ce se încarcă rapid și are un impact puternic.
Asta înseamnă că moda efectelor de genul glow, gradienți, umbre a fost înlocuită cu forme simple, aerisite ce lasă loc de mai mult. Renunțarea la detalii într-un logo oferă o flexibilitate crescută. Nu e greu să corectezi un logo deja suprasaturat. Elementele conturare pot fi umplute, gradienții pot fi transformați în culori flat, ilustrațiile complexe pot fi transformate în forme simple, liniile prea subțiri pot fi îngroșate și așa mai departe. Cam de aici a pornit flat design-ul care este super popular de ceva ani și până acum.
Un exemplu bun este noul logo de la Instagram. Noua identitate este optimizată să poată fi recunoscută imediat dintr-un fav icon micuț. Noul logo spune papa la gradienți, multe colori, umbre și texturi. Nu este chiar așa de nouă modernizarea, deși era foarte controversată schimbarea, atunci când a apărut. Acum nimeni nu mai ține minte cum arăta versiunea veche și este imediat recunoscută acea cameră micuță oriunde, pe orice mediu fizic sau digital.
Uite alte câteva exemple unde mai puțin înseamnă mai mult:
2. Urmărește flexibilitate
Deja știm că un logo trebuie să reziste în timp. Când vorbim de responsive, ne gândim la simplitate, lizibilitate și flexibilitate. Un exemplu bun este logo-ul Disney. Chiar dacă elementul principal este castelul, numele „Walt Disney” este îndeajuns să fie recunoscut și emană aceeași emoție ca și logo-ul întreg. Micșorând logo-ul mai mult, cuvântul „Disney” sau litera „D” are aceleași caracteristici care face brand-ul ușor de recunoscut.
3. Mai taie din ele…
Deși opinia populară, că orice modificare adusă logo-ului este sacrilegiu, nu este neapărat adevărată atunci când sunt nevoite mici ajustări pentru ca simbolul să poată fi lizibil atunci când este micșorat. Uite câteva exemple:
Renunță la detalii în mod treptat:
O metoda este să renunți la litere complet:
Altă metodă este să renunți la celelalte elemente:
Poți simplifica logo-ul:
Repoziționează elementele pe verticală:
Este destul de logic, dacă logo-ul nu se vede bine sau nu se potrivește, primul lucru pe care îl poți încerca înainte să îl editezi, este să îl repozitionezi. Deși pentru un site logo-ul se vede mai bine pe orizontală, atunci când îl redimensionezi, are o lizibilitate mai bună pe verticală.
Ca și principiu de lucru.
Eu de obicei încerc să mă gândesc la toate aspectele de mai sus atunci când mi se cere să construiesc o identitate sau atunci când sunt nevoit să regândesc una deja existentă. Bineînțeles, nu pot respecta toate regulile mereu, ba, câteodată un logo reușit poate fi rebel și să omită anumite standarde sau reguli.
Nu îmi plac tiparele, și tehnologia e de acord cu mine. Mâine o să avem ecrane pe periuța de dinți sau pe haine. Unde pun logo-ul? Nu știu, dar găsesc eu un loc sau o modalitate. Uite un site care te ajută să înțelegi mai bine conceptul de „responsive”.
Ce zici?