Fiesta Moațelor – jurnal tata la gemene ep.6

De : Ion

A trecut 1 an și mă neliniștește teribil cât de repede a trecut. Sunt 365 de zile de când am devenit părinte și pot spune că a fost cel mai frumos și cel mai greu an din viața mea. Cu boli, cu urlete, cu scutece, cu nopți nedormite, cu diversificare, cu spatele înțepenit, cu biberoane sterilizate, cu fiert apă, cu impărțit lapte praf ca Tony Montana, cu montat/demontat căruț, cu baby shark, cu white noise, cu șhhhhh, cu banane in păr, cu pipi pe mine, cu stres întins la noi cote, am trecut peste cu bine.

Pe 4 august am sărbătorim supraviețuirea noastră ca părinți mai mult decât petrecerea de moț a fetelor. A fost necesar să marcăm momentul și să ne batem unul pe umărul celuilalt la ce treabă bună am facut.

Fiesta Moațelor

Pentru ca prima aventură cu fetele a fost în Spania, ne-am gândit că cel mai potrivit pe căldurile astea este să sărbătorim în stil spaniol cu o petrecere la un local drag nouă. Andreea și Alex de la Bodega au fost mai mult decât amabili și nu doar că le-au plăcut ideea noastră dar a dus-o la următorul nivel. Ne-au făcut un meniu special și au făcut poate cea mai bună Paella pe care am mâncat-o. A plouat cu sangria să omoare canicula și la final ne-a îndulcit cu churros și cremă catalană.

Costel a făcut poze memorabile și abia aștept să le arăt moțatelor cum făceau tumbe cu toți copii prin ball pit. Pentru că e deja tradiție în cercul nostru de prieteni, s-a desemnat unchiu’ și ‘tușa preferată. Mia i-a ales pe George și Laura iar Leia pe Simon și Ema.

De pe tava magică pregătită de co-nașii Adina, Vio, Cosmin și Bogdan, Mia a extras o minge de tenis, un GoPro și o icoană, iar, indecisă la ultima alegere, a luat și un stetoscop. Leia a ales un Flipper Zero, un pix și o bancnotă. Teoretic, Mia o să devină o călugăriță/doctor jucătoare de tenis care face vlogging, iar Leia ar trebui să fie o tocilară/hacker foarte bogată.

Chiar dacă petrecerea a fost scurtă, noi ne-am simțit extraordinar și ne-am bucurat de fiecare moment alături de moțate, familie și prieteni.

Ce zici?