Avengers Endgame – Review-ul lui Ion

De : Ion0 Commentarii0 Vizualizari

Disclaimer

Am văzut Avengers Endgame la Cinema City Galati după câteva zile de evitat spoilere cu skill-ul cu care evită un polițist cărțile. A fost foarte emoțional să văd 10 ani de istorie cinematografică, 22 de filme care au spart orice record să ajungă la un deznodământ. Eram la liceu cand a început experiment-ul Marvel. S-au întamplat multe pe plan personal în acești 10 ani, dar oricât de patetic ar suna, firul narativ al universului Marvel, filmele în sine au fost o constantă în viața mea. Am crescut cu ele, împreună cu milioanele de oameni cu care am avut în comun pasiunea pentru super eroi. Dacă nu ai văzut încă filmul, închide fereastra pentru că e cu spoilere.

Review

Pentru că filmul are 3 ore și se întâmplă atât de multe chestii, o să vorbesc doar de lucrurile care mi-au rămas pregnant în minte.

Călătoritul în timp

Dacă ai văzut filmul, probabil ai o tonă de întrebări și ești pe alocuri confuz. Sincer, am avut o reticență mare când filmul era clar că se îndreaptă spre direcția călătoritului în timp. Evit filmele cu time travel pentru că orice e posibil, de multe ori regulile nu sunt clare și apar întrebările în capul meu de genul …dar de ce nu s-au întors în timp să îl omoare pe Thanos când era bebeluș? Exact întrebarea asta a fost pusă în film de un erou.

Răspunsul și regula mare a călătoritului în timp ar fi că ei pot călători în timp, dar făcând asta, nu pot schimba nimic din ce s-a întamplat deja, dar acțiunile lor din trecut crează realități alternative. Asta a explicat și vrăjitoarea supremă lui Hulk în New York.

Pietrele infinitului

Singura modalitate să îi aducă pe toți care au dispărut înapoi a fost să folosească pietrele care au cauzat problema în primul rând. Cum Thanos le-a redus la nivel molecular și erau practic imposibil de găsit, eroii s-au gândit să călătorească în timp, să aducă pietrele în prezent, să pocnească cineva din degete, să îi aducă pe toți înapoi ca mai apoi să trimită pietrele înapoi în timpul lor.

Cam asta s-a și întâmplat, cu multe plot twists și probleme, dar în esență planul lor a funcționat.

Căpitanul America

Pentru Căpitanul America, povestea s-a cam terminat aici, a predat stafeta lui Falcon. Hmm, eu l-aș fi ales pe Bucky. Așa un român devenea Căpitanul America :)). După ce s-a terminat marea bătălie, și s-a întors în timp să lase pietrele infinitului la locul lor, Steve, a ales să rămână în una din realitățile alternative create de el și să își întemeieze o familie cu Carter. Când apare la final moșneag, este pentru că mai avea rezerve de particule pym, pe care le-a folosit să se întoarcă în realitatea lui să își ia rămas bun și să dea scutul mai departe. Cam asta a fost pentru Căpitanul America.

O singură nelămurire mai am în legătură cu el, oare cum a reușit să stea în realitatea paralelă știind că adevăratul Căpitan America era înghețat?

Iron Man

Doctor Strange i-a zis că din nu știu câte milioane de posibilități, ei câștigă doar în una. Ca să câștige, cineva trebuia să folosească pietrele infinitului. Hulk le-a folosit să îi readucă pe toți la viață și probabil dacă o mai folosea încă o dată, murea. A fost un final spectaculos pentru un personaj atât de carismatic și care a dat start-ul la tot. El a început nebunia asta, el a terminat-o.

Era previzibil că uma să moară sau să dispară cumva, pentru că actorul devine bătrân și extrem de scump. În felul ăsta lasă loc noii generații și el nu o să mai apară în filme Marvel decât sub forma unui cameo.

Thor

Probabil cel mai complex personaj, Thor a fost elementul comic central. Au fost atât de multe glume despre el și burta lui de bere. Viitorul lui este împreună cu Guardians of The Galaxy. Sigur o să apară în volumul 3 când o să se ducă să o caute pe Gomora. Este un personaj complex pentru că a trecut prin atât de multe tranformări fizice și emoționale încât, deși un zeu care a trăit mai mult de 1000 de ani, este cât se poate de vulnerabil emoțional, ca un om normal.

O singura întrebare am în legătură cu el. A păstrat ciocanul furat sau i l-a dat lui Captain America să îl ducă înapoi?

Black Widow

Drumul Marvel s-a terminat pentru Black Widow. A murit pentru a obține o piatră a infinitului. Nu se mai poate face nimic, chiar Hulk a spus că a încercat din răsputeri să o aducă înapoi când a pocnit din degete. Din câte știu eu, urmează să apară și un film centrat pe Black Widow dar nu știm dacă este un origin story, un alt personaj sau o să o aducă înapoi cumva. Vom afla.

Viitorul Univers Marvel

În vară o să ne uităm la Spiderman Far From Home, film care începe la doar câteva minute după evenimentele din Endgame. Asta ar fi cam începutul etalonului 4 de filme din acest univers. Încă nu știm titlurile filmelor dar știm că în 2020 vor fi 2 filme Marvel, în 2021 și 2022 câte 3 filme. Ai crede că au epuizat orice subiect și erou popular dar dupa parerea mea, nu au atins nici 5% din universul creat de Stan Lee.

Concluzie

Este un final perfect pentru o nebunie cinematografică care a durat mai bine de 10 ani. Zeci de mii de oameni au lucrat la proiectul ăsta și după mine este una din cele 7 minuni ale internetului, dacă le pot spune așa. Filmul are toate ingredientele, toți actorii, povestea este top, personajul negativ foarte bun, conflicte vechi de ani de zile rezolvate.

Nu pot decât să mă bucur că sunt în viață să trăiesc această mică bucată de istorie. Sunt sigur că vor exista proiecte mai grandioase și nu pot decât să mă bucur că bara a fost ridicată atât de sus.

Efecte: 98 de ioni – Atenția la detalii este extraordinară.

Firul narativ: 98 de ioni – Un final demn pentru un serial cinematografic.

Personaje principale: 98 de ioni – Personaje scrie excelent, toate având părticica lor.

Personaj negativ: 97 de ioni – Este cel mai complex personaj negativ Marvel de până acum.

Verdict final: 98 de ioni

Ce zici?