Am ajuns la nivelul 2 la Bloggers Arena Galati. #BAG2

De : Ion

Sâmbătă, 29 octombrie 2016 a fost o zi plină de gaming și voie bună la Bloggers Arena Galati lvl2. Cu diferite meserii dar gameri în suflet, blogerii și oamenii din online au făcut un lan party. Ne-am duelat la Mortal Kombat X pe PS4 apăsând pe joystick ca nebunii sperând că vine fatalitatea. Am țipat și pariat de pe canapea la Fifa 17 tot pe PS4. Am negociat intens la CATAN și bineînțeles deliciul zilei au fost echipele de CS GO care s-au bătut până la ultima repriză.

Cum fu?

Pe scurt ne-am distrat ca la un prieten acasă, ne-am jucat, am mâncat pizza, am băut bere și am socializat. Mulțumiri Thecon pentru locație și pizza, colegilor: Pană, Porto, Giucu, Boghix și restul pentru organizare și celor 2 fotografi, Vlad si Marian. A fost exact de ceea ce aveam nevoie într-o sâmbătă relaxantă. Personal, la turnee nu am făcut mare chestie dar măcar am fost fața de pe „1 bloggar”.

bloggar

Am și pariat

Să facem lucrurile mai picante, am printat niște bani falși cu fețele bloggărilor participanți pe ele și le-am zis în loc de dolari, „bloggari”. I-am folosit să pariem pe cine câștigă sau pierde. Acum am datorii și în bani falși 😐 Cine a mai rămas cu bani a cumpărat stikere amuzante.

În fine, a fost foarte fain și abia aștept #BAG3. GG pentru cine a fost, cine nu a putut să vină, no problem, vă așteptăm data viitoare. Și cine vrea să vină și nu a fost invitat, lasă un comment și băgăm niște pile la organizatori.

Niște pozici: de la Marian, de la Vlad și de la mine:

 

 

Ce zici?