(Stadionul a fost plin! Foto: Vlad Mototolea)
Sâmbătă 25.03.2017, singura echipă de fotbal feminin gălățeană, AFC Universitatea Galați, a jucat un meci demonstrativ contra forțelor adunate ale bloggărilor din zona Galațiului și a Brăilei, din care am facut parte ca și fundaș.
Marea minune a fost că am învins cu 3-2. Bine, secretul a stat în faptul că noi am dat 120% în timp ce fetele doar s-au jucat cu noi. Nu mă pricep foarte tare la fotbal, dar jucau foarte tehnic, bine așezate în teren, se coordonau bine, singurul nostru avantaj fiind burțile. Pur și simplu nu puteau trece de noi corp la corp.
De ce?
Scopul este să promovam sportul în principal, sportul feminin în secundar și în final, datul jos a unui strat gros de șuncă, strategic crescut pentru a putea supraviețui la birou. Fetele au mare nevoie de susținere morală, financiară și de expunere. Până acum o săptămână nici nu știam că avem un lot feminin foarte muncitor și dedicat.
Mixt Feelings
În copilarie fotbalul era pentru golanii mai mari, eu fiind mai mic de înălțime și pricăjit, jucam doar când apucam, și atunci de multe ori ca portar, fiind printre ultimii rămași la alegerea echipelor. Din cauza asta am crescut cu o oarecare anemozitate pentru fotbal. În interiorul meu, mereu mi-am dorit sa excelez la fotbal, să fiu lăudat și să fac parte dintr-o echipă.
Acum mi s-a schimbat părerea. Mă duc aproape săptămânal cu prietenii la fotbal și urmăresc meciurile importante. Mare parte se datorează dorinței psihologice de apartenență la un grup. Oricare ar fi motivul, acum îndrăgesc acest sport și pot spune că mi s-a îndeplinit dorința aceea interioară de a juca într-o echipă de 11 persoane, pe un teren mare.
Cum a fost la meci?
Ziua meciul a început cu un antrenament gâfâit pe stadionul Dunarea 2, ca mai apoi să ne mutăm pe legendarul Dunărea. Sa fiu puțin răutăcios, terenul lasă de dorit, stadionul deși foarte frumos, are nevoie de multă muncă, sper sa apuc să trăiesc să văd o echipă gălățeană sau de ce nu echipa fetelor performând într-o competiție importantă cu tot stadionul plin.
Meciul în sine, a fost foarte animat și tehnic, ambele echipe jucând pe bune un meci de calitate, plin de fairplay. Din fericie nu a fost nevoie de cartonașe. BUG (Bloggers United Galați, nu Mafia) a marcat 3 goluri în prima repriză. În repriza a 2-a fetele ne-au servit 2 goluri și au ratat un penalty.
Fotbalistele au promis că se antrenează din greu și ne vor „rupe ursu” sau Ursan, nu am înțeles exact, la urmatorul meci. Eu le cred pe cuvânt și până atunci abia aștept să le vad la meciul cu Constanța de pe 9 Aprilie 2017 la ora 11:00.
Cum putem să ajutăm?
Putem să le susținem cu bani, cu prezența noastră la meci, cu servicii, cu reclamă, cu un Hai fetelor! De ce? În primul rând pentru că merită ca munca lor să fie răsplătită, pentru că ne reprezintă orasul, pentru că dacă ele au succes și noi avem de câștigat, oricum suntem un oraș uitat de minunații noștri aleși. E de datoria noastră să facem ceva, ele deja fac.
Concluzie
Tai cu mult drag un lucru de pe bucket list-ul meu și sper din toată inima să apuc să mai joc pe teren mare cu numărul 24 pe spate. Mulțumesc lui Vasi că a avut încredere în mine, echipei că s-a descurcat superb, prietenilor care au venit să ne vadă și fetelor ca au jucat minunat. Se vede altfel de pe stadion un meci. Bogdan a făcut un filmuleț drăguț aici.
Ce zici?