Impresii despre deschiderea Cinema City Galați

De : Ion

Experienta Shopping City

Am așteptat mult timp deschiderea noii aripi a Shopping City Galați. Recunosc, motivul principal a fost Cinema City. Magazinele de haine nu mă intereasează așa de mult, nu sunt un cumparator avid de haine. Mă îmbrac cu ele până se strică și chiar dacă se strică, parcă sunt hipster cu ele.

Peste 180.000 de vizitatori de toate vârstele din judetul Galați au trecut pragul celui mai mare si mai modern centru comercial din regiune, în primele patru zile de la inaugurare.

Am fost în dimineața de inaugurare la deschiderea Shopping City și am aflat la conferința de presă de la oficialități cât de greu a fost și ce eforturi s-au depus pentru a finaliza cu succes acest proiect. Toata lumea a fost curioasă să afle care a fost valoarea investiției și câte locuri de munca s-au creat. Am aflat că investiția totală a fost, de la lansare și până în prezent, aproximativ 70 de milioane de euro, și s-au creat peste 600 locuri de muncă.

Bineînteles ca s-au laudat cu noile magazine: Bershka, Pull&Bear, Stradivarius Douglas, Office Shoes, Hervis, Ecco, Kido Bambini, Teilor, Orsay, Buzz, Bigotti, Sport Vision, Lee Cooper, LEVIs, Book City, MeliMelo Home, Braiconf, Kultho, ProfiHairShop, Yves Rocher, Gerovital, Flormar, Sephora si Penti. Am aflat și faptul că în următorii ani își vor face prezența și alți comercializanți foarte căutați cum ar fi Zara sau Mcdonalds.

Primul magazin pe care l-am vizitat a fost Hervis Sports. Cred ca în fiecare dintre noi exită un sportiv, doar că în mine au uitat să pună unul. Nu prea mă pricep la sporturi dar îmi place să mă uit. Asta am făcut, m-am uitat și mi-a plăcut cum este structurar. Mi-au luat ochii articolele de ski. După scurta tură de magazine, am urcat direct în food court să văd cum arată. KFC-ul e puțin micșorat dar în rest, totul arată bine.

Experienta Cinema City

Seara a venit râdul Cinema City să aive o conferință de presă. Oficialii Cinema City ne-au povestit despre aniversarea de 10 ani a cinematografelor din Romania. Marea problemă a unor stimați concetățeni gălățeni a fost de ce noi avem 8 săli și Brăila are 9? Un răspuns pertinent din partea oficialului Cinema City a sunat cam asa: Eu cred că sunt mai bine 8 decat 0. După acest moment, mai puțin onorant pentru noi, am fost răsfățați cu un miniconcert oferit de Andrei Leonte.

La finalul concertului, am fost invitati sa vizionam unul din filmele ce urmau sa ruleze in zilele urmatoare:

Bineînțeles că am ales să văd Justice League, deși Hawaii, un film românesc, suna al naibii de tentant. Am scris si o recenzie la film aici.

Eu m-am bucurat de toată experiența și m-am simțit foarte bine. Mă bucur că avem cinema, mă bucur că avem toate zecile de magazine, mai ales că vine Crăciunul și paleta de posibile cadouri s-a mărit considerabil. Ne vedem pe la Cinema.

Am luat câteva cadre să vezi cum a fost:

Ce zici?