Galați, rușinea județelor

De : Ion3 Commentarii219 Vizualizari

Galați continuă să fie rușinea județelor la mai multe statistici. Doar 5 din 14 candidații din Județul Galați la funcțiile parlamentare au vorbit cu presa.

Dacă nu știi despre ce vorbesc, Recorder are un demers jurnaslistic în care au contactat peste 500 de candidați aflați pe locuri eligibile și le-au adresat același set de întrebări. În acel link au facut o hartă interactivă cu acești candidați împărțiți pe județe. Curios de judetul meu, Galați, am dat click. Mare greșeală.

Furie și neputință

După un paragraf introductiv citesc urmatoarea frază și încep să fierb:

Trebuie notat că, dintre toate județele țării, candidații din Galați au fost de departe cel mai greu de convins să ne răspundă la întrebări. Ne-au tratat cu aroganță, ne-au ignorat apelurile și mesajele și ne-au bănuit că vrem să le întindem capcane. Galațiul are 13 locuri în Parlament (9 deputați și 4 senatori) și am încercat să vorbim cu 14 candidați aflați pe locuri eligibile, însă doar 5 au dorit să coopereze.

Laurențiu Ungureanu, Recorder

Mă calmez și mă gândesc că măcar ăștia 5 care au vorbit cu o publicație de presă o să mă mintă frumos și o să îmi promită lucruri … nici măcar de asta nu au fost în stare.

Pe lângă CV-uri mediocre, mi s-a părut foarte interesant rubrica „primul job” unde predomină apelativul „şef”. Nu știu despre tine dar eu nu am pe nimeni cunoscut care al cărui prim job să fi fost „șăf”.

Nu o mai lungesc, nu vreau să denigrez pe cineva anume, doar să scot în evidență următoarele puncte:

1. Aroganță și lipsă de respect față de noi, alegătorii.

Indivizii aceștia sunt reprezentanții noștri în parlament, cea mai importanta instituție din stat. Ei ar trebui să ne apere interesele. Comunicarea ar trebui să fie top 3 competențe esențiale. Dacă ei nu vorbesc cu presa, imaginează-ți cum ar reacționa dacă ai încerca să vorbești tu, ca simplu cetățean, cu ei. Nu mai zic de lipsa cruntă de dezbateri, un pilon democratic.

O să las doar niște citate din candidați:

Ultima școală absolvită: master, facultate, astea. A fost demult, la Iaşi. Nu ştiu cum s-a schimbat denumirea universităţii”

Răspuns la întrebarea: ultima școală absolvită

„Am mai multe proiecte, dar nu sunt dornic să le spun. Nu vă cunosc. Puteţi fi oricine care mă sună. Nu vreau să mă trezesc că mâine, în Galaţi, spun alţii despre proiectele mele. Nu, rămân rezervat. Treceţi la următoarea întrebare.”

Răspuns la întrebarea: Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?

2. Doar 2 din cei 5 care au acceptat dialogul, sunt de acord cu educația sexuală în școli.

E stupid că mă simt nevoit să încep prin a spune că educația sexuală înseamnă lucruri diferite pentru vârste diferite și nu se referă la pornografie, așa cum mulți consideră. Nu insist, las doar o statistică: România are cea mai ridicată rată de avort din Europa.

3. Nostalgia trecutului și lipsa de viziune

Au trecut mai bine de 30 de ani de la trecerea la capitalism unde probabil cele mai mari probleme actuale ale județului Galați (după mintea mea) sunt: lipsa infrastructurii; migrația tinerilor; raritatea sau lipsa oportunităților; digitalizarea lipsă; … și multe altele.

Întrebați de soluții la aceste probleme, parlamentarii noștri (singurii capabili să rezolve aceste probleme, nu președintele sau primarul) răspund cu nostalgii și răspunsuri de anii 90:

„Reindustrializarea Galaţiului şi redarea imaginii pe care oraşul a avut-o. Galaţiul a fost între primii cinci contributori ai României mai mult de 15 ani după Revoluţie. E de necrezut cât de mult a căzut.”

Răspuns la întrebarea: Pentru ce cauză a județului Galați veți milita în Parlament?

„Eu cred că judeţul Galaţi, până la momentul în care ar putea să aibă autostrăzi, ar trebui să folosească la maxim o autostradă mai accesibilă: internetul. Noi trebuie să dezvoltăm firmele de IT la nivelul Galaţiului şi să pregătim tinerii despre care am vorbit anterior. Treaba asta ar putea să ajute economia gălăţeană să crească.”

Răspuns la întrebarea: Pentru ce cauză a județului Galați veți milita în Parlament?

Închei aici și dau câteva soluții:

  1. Mergi la vot!
  2. Înainte să votezi, informează-te (din mai multe surse de preferat). Durează, știu, toți suntem ocupați dar este foarte important.
  3. Pune presiune pe ei după ce sunt aleși. Dacă nu știi cum, sunt câteva ONG-uri care te învață cum.

Comentarii ( 3 )

  1. Introducerea educației sexuale în școli
    INDECIS
    Şi da, şi nu. Cred că, de la o anumită vârstă, aş fi de acord. Dar mai avem multe lucruri de îndreptat până acolo. Trebuie să facem educaţie cu privire la ceea ce consumăm, astfel încât să putem identifica produsele sănătoase. – George Scarlat – cred ca nu a inteles intrebareaaaaaaaaa?!

  2. Chiar sunt dezamăgit și la Brăila e similar. Nu tu o poza, nu tu un background, nu tu un plan de viitor.
    Pai pentru ce candidezi? O pensie specială? 4 ani călduți in km 0 al țării?

    Aceeași situație într-o formă sau alta la toate partidele, fără excepție.

  3. Anul asta a fost mai atipic. Sa ii tragem de urechi peste 4 ani 🙂

Ce zici?